miercuri, 6 decembrie 2017
Sunt recunoscător pentru că trăiesc o altă dimineață în corpul meu.
Sunt recunoscător și mulțumesc pentru tot ceea ce vine înspre mine pentru că mă las în voia Universului și nimic din tot ceea ce se întâmplă nu e greșit.
Sunt recunoscător și mulțumesc pentru toate defectele și calitățile mele. Tot ceea ce am și dețin în suflet, minte și corp, sunt aici pentru ca eu să învăț constant.
Sunt recunoscător și mulțumesc pentru că sunt iertat și am puterea de a ierta, știind că toți oamenii pe care îi întâlnesc sunt EU.
Sunt recunoscător și mulțumesc pentru că sunt aici, în locul potrivit, făcând ceea îmi place, la timpul potrivit.
Sunt recunoscător și mulțumesc pentru sănătatea mea și pentru orice abatere de la ea care a fost sau care vine, și am încredere în puterea nemărginită a Universului de a-mi vindeca sufletul, mintea și trupul.
Sunt recunoscător și mulțumesc pentru toți oamenii pe care i-am întâlnit și pe care îi voi întâlni. Cu toții au venit, au stat sau au plecat cu un scop și de la toți am avut și am de învățat.
Sunt recunoscător și mulțumesc pentru iubirea pe care o port în mine, pentru ajutorul pe care îl ofer și îl primesc oricui și de la oricine, pentru abudența care se revarsă deasupra-mi, pentu tot ceea ce mi să dă și mi se ia.
Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc.
marți, 5 decembrie 2017
Permite-ți să visezi pentru că visele devin realitate. Și nu privi în spate: în viață nu există regrete. Tot ceea ce faci în acest moment e ceea ce ești pregătit/ă să faci. Și locul în care pasul tău bate e cel corect pentru că aici trebuie să fii, în nicio altă parte.
Permite-ți să visezi pentru că visele sunt realitate. Și înlătură orice gând care te ține dincolo de orizontul fericirii. Ești și ai fost întotdeauna ceea ce ai crezut că poți deveni. Nimeni în locul tău nu poate să creadă, de aceea, pașii îi vei face singur/ă. Curaj. Nu există greșeli.
Și dacă e vreo zi în care viața ta se va schimba, e astăzi. Fii propria ta schimbare, fii propriul tău destin. E vremea să îți iei aripile în brațe și să îți spui că te iubești. Iubește-te nemăsurat și simte cum fiecare om este o altă jumătate a ta. Nu ești cu nimic mai prejos sau mai presus de nimeni. Ești aerul pe care îl respiri, ești ploaia care te-a făcut să alergi. Iubește și desprinde-te. Iubește-te ca să-i poți iubi pe ceilalți.
luni, 4 decembrie 2017
Unde e... departe?
E acolo unde velele se pierd după coama pământului? E acolo unde inimile au altă culoare, umbrele, alte forme?
Unde e departe? E acolo unde nu e încă astăzi? E acolo unde este deja mâine? E aici?
Aici e... departe? Și ce sunt eu dacă nu un fior care vibrează de undeva de acolo? Ce suntem noi, de fapt, dacă nu un punct pe linia orizontului?
Și cât de mic mă simt și cât de mare! Și câtă viață există în oameni, în fiecare dintre noi!
duminică, 3 decembrie 2017
duminică, 19 noiembrie 2017
E deja mâine în Thailanda
În doar câteva ore urmează să părăsesc țara și continentul european. Prin geamurile fumurii ale autocarului pe care l-am luat din Deva cu destinația Timișoara, pâlcuri de lumină vin și pleacă în încercarea lor de a agăța realitatea mată a unei nopți de noiembrie.
În spatele nostru, tot ceea ce conta vreodată, se disipă încet și se coagulează într-o singură amintire care se strânge continuu.
sâmbătă, 11 noiembrie 2017
Ceea ce urmează să scriu e pentru tine:
Nu știu cine ești deși ne cunoaștem dintotdeauna. Nu știu dacă drumul vieții tale e unul neted sau dimpotrivă, pietruit. Și, deși îți vine greu să crezi asta, eu te iubesc necondiționat și prin aceste cuvinte îmi pun toată energia în mâinile tale scriindu-ți că totul e bine.
Totul e bine, îți vine să crezi?
Viața ta, viața mea, e suma sentimentelor noastre. Dacă a fost vreodată cineva care te-a oprit din drumul tău spre fericire, a purtat un singur nume: tu. Pentru că tu ai puterea să schimbi din rădăcină propria ta existență. Chiar acum.
Tu ai tot dreptul divin de a fi fericit/ă. Ești tot ceea ce te-ai gândit vreodată că ai putea deveni. Ești propria ta șansă, propriul tău obstacol, ești toate visele pe care le-ai crezut și care au devenit realitate.
Poți afla adevărul despre cine ești doar atunci când îți acorzi răgaz și te așezi la o poveste cu tine însuți pentru că nimeni, nimeni nu poate să pășească în locul tău sau să simtă pentru tine.
Ai o putere nemărginită. Du-te și vorbește-ți. Uită-te înăuntrul tău și vezi, simte. Ești o ființă minunată, perfectă din toate punctele de vedere. Odată cu conștientizarea a ceea ce ești tu cu adevărat, vei începe să te iubești din nou.
Iar iubirea...
Iubirea e singurul mod de a spune Universului: Hei, sunt aici.
luni, 6 noiembrie 2017
Madrugada
E despre iubire în dimineața aceasta.
Fii bun/ă. Bunătatea din noi nu e nicicând suficientă. În momentul când ai convingerea că ești o persoană bună, greșești.
Fii împăcat/ă cu lumea. Pentru că toți oamenii pe care îi întâlnești sunt propria ta persoană în diferite circumstanțe ale vieții.
Fii senin/ă. Energia ta poate schimba cu un simplu zâmbet viața tuturor.
Visează. E gratis.
Ești deja ceea ce vrei să fii. Tu, simte!
Fără regrete. Pentru că nu e nimic greșit în tot ceea ce faci. Drumul tău e o contiună șlefuire a conștiinței.
Și dacă ai citit până aici, vreau să știi că te iubesc. Oricare ai fi tu. Ai încredere că iubirea vindecă timpul.

duminică, 5 noiembrie 2017
Satul.
E o duminică superbă de noiembrie. Satul se scaldă în primele conuri de lumină care lovesc cele din urmă bâlbâieli ale Dealurilor de Vest. Ceața se ridică domol ca o fetișcană care încearcă rochia de mireasă a mamei pentru prima dată, făcând pași mici, atemporali, prin fața oglinzii.
Pe ulițele șerpuite care au văzut năpârlindu-mi copilăria, noiembrie e doar un nume cenușiu care suflă frunze încoace și-n colo într-un dans continuu, milenar, al cărui solfegiu decojește destinele celor care, acum, înalță ofrande prin coșurile de fum ale sobelor. O mahmureală călâie se încolăcește alunecând pe ramurile despuiate ale copacilor ca un melc gigant care va înghiți până la urmă totul.
Eu.
Eu sunt gândurile mele pe care le las să zboare. Sunt toate semințele pe care le-am sădit cândva în mine.
Eu sunt propria mea iluzie și propriile mele așteptări. Sunt toate dorințele pe care le-am avut de-a lungul șlefuirii. Și, dacă a fost vreun obstacol în calea mea, acela am fost eu.
Eu sunt tot ceea ce ține de mine. Sunt deopotrivă apă și pământ, sunt bine și rău.

sâmbătă, 28 octombrie 2017
Despre workaway project
Ruty este israelianca de 40 de ani care a stat la mine aproape două săptămâni și care a plecat astăzi către Alba Iulia, cu destinația Cluj-Napoca - Ucraina - Polonia etc. Proiectul pe site-ul căruia am un profil de gazdă este unul umanitar în care schimbul cultural și ajutorul pe care ți-l oferă cei care vin, sunt scopurile finale al experienței.
De la Ruty am învățat că am tot dreptul să spun nu. De fapt, toată lumea îl are, doar că nu îl folosim pentru că suntem coordonați de valori fundamentate de societate. Tot ea mi-a arătat ceea ce a învățat în Thailanda despre cum să-ți cureți nasul cu apă. E o senzație de disconfort în momentul în care apeși trăgaciul seringii iar apa trece dintr-o nară într-alta. Am avut nasul înfundat vreo două ore după asta, deci nu am mai încercat.
Lui Ruty îi place să gătească. Am mâncat pentru prima dată humus. Și am început să mănânc mai multă pâine pentru că îi plăcea să o plămădească ea și să o pună la copt în rel.
Pe Ruty o cam doare capul de la muzica mea. Psychedelics and liquid drum&base nu sunt genurile ei preferate. Am avut un schimb muzical materializat pe vibe-ul lui Voyage, voyage și a întregii epopei sonore ale anilor nouăzeci.
Pe profilul meu de pe workaway.com încă scrie că sunt profesor de franceză așa că Ruty se aștepta să exersăm în fiecare zi. Nu s-a întâmplat asta. În schimb, în două săptămâni mi-am ridicat nivelul de engleză și nu pentru că știu mai multe decât știam ci pentru că am exersat limba.
Povestea lui Ruty e povestea tuturor. Am încercat să îi spun, în tot acest timp, faptul că eu îmi doresc să îmi anihilez ego-ul. Ruty e de părere că ego-ul este ceea ce ne face diferiți și că nu e un nimic rău în avea un ego puternic.
Nimic nu e greșit, într-adevăr, Ruty. Totul e acolo unde e locul lui iar adevărul nu e decât o altă jumătate de minciună.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)