miercuri, 4 august 2021
marți, 30 iulie 2019
miercuri, 20 decembrie 2017
miercuri, 13 decembrie 2017
joi, 7 decembrie 2017
Toți oamenii pe care îi vedem și pe care îi cunoaștem, toți oamenii care au fost cândva, care sunt și care se vor naște, suntem noi. Și, dacă iubim ceva la alții, este pentru că acel ceva există înăuntrul nostru. Și, dacă urâm ceva la ceilalți, este pentru că urâm acel ceva la noi.
În noi, toți, există o iubire infinită. Tot ceea ce ne-a legat vreodată, tot ceea ce ne leagă e iubirea. Mă deschid în fața tuturor lucrurilor care sunt și care vin înspre mine și mă las în brațele universului.
miercuri, 6 decembrie 2017
Sunt recunoscător pentru că trăiesc o altă dimineață în corpul meu.
Sunt recunoscător și mulțumesc pentru tot ceea ce vine înspre mine pentru că mă las în voia Universului și nimic din tot ceea ce se întâmplă nu e greșit.
Sunt recunoscător și mulțumesc pentru toate defectele și calitățile mele. Tot ceea ce am și dețin în suflet, minte și corp, sunt aici pentru ca eu să învăț constant.
Sunt recunoscător și mulțumesc pentru că sunt iertat și am puterea de a ierta, știind că toți oamenii pe care îi întâlnesc sunt EU.
Sunt recunoscător și mulțumesc pentru că sunt aici, în locul potrivit, făcând ceea îmi place, la timpul potrivit.
Sunt recunoscător și mulțumesc pentru sănătatea mea și pentru orice abatere de la ea care a fost sau care vine, și am încredere în puterea nemărginită a Universului de a-mi vindeca sufletul, mintea și trupul.
Sunt recunoscător și mulțumesc pentru toți oamenii pe care i-am întâlnit și pe care îi voi întâlni. Cu toții au venit, au stat sau au plecat cu un scop și de la toți am avut și am de învățat.
Sunt recunoscător și mulțumesc pentru iubirea pe care o port în mine, pentru ajutorul pe care îl ofer și îl primesc oricui și de la oricine, pentru abudența care se revarsă deasupra-mi, pentu tot ceea ce mi să dă și mi se ia.
Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc.
marți, 5 decembrie 2017
Permite-ți să visezi pentru că visele devin realitate. Și nu privi în spate: în viață nu există regrete. Tot ceea ce faci în acest moment e ceea ce ești pregătit/ă să faci. Și locul în care pasul tău bate e cel corect pentru că aici trebuie să fii, în nicio altă parte.
Permite-ți să visezi pentru că visele sunt realitate. Și înlătură orice gând care te ține dincolo de orizontul fericirii. Ești și ai fost întotdeauna ceea ce ai crezut că poți deveni. Nimeni în locul tău nu poate să creadă, de aceea, pașii îi vei face singur/ă. Curaj. Nu există greșeli.
Și dacă e vreo zi în care viața ta se va schimba, e astăzi. Fii propria ta schimbare, fii propriul tău destin. E vremea să îți iei aripile în brațe și să îți spui că te iubești. Iubește-te nemăsurat și simte cum fiecare om este o altă jumătate a ta. Nu ești cu nimic mai prejos sau mai presus de nimeni. Ești aerul pe care îl respiri, ești ploaia care te-a făcut să alergi. Iubește și desprinde-te. Iubește-te ca să-i poți iubi pe ceilalți.
luni, 4 decembrie 2017
Unde e... departe?
E acolo unde velele se pierd după coama pământului? E acolo unde inimile au altă culoare, umbrele, alte forme?
Unde e departe? E acolo unde nu e încă astăzi? E acolo unde este deja mâine? E aici?
Aici e... departe? Și ce sunt eu dacă nu un fior care vibrează de undeva de acolo? Ce suntem noi, de fapt, dacă nu un punct pe linia orizontului?
Și cât de mic mă simt și cât de mare! Și câtă viață există în oameni, în fiecare dintre noi!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)