sâmbătă, 1 iulie 2023

nana Sâlvia a lu Inișca

în seara când satul a murit

clopotul mugi de trei ori 

înainte să să spargă așa 

cum sparji o uiagă de sticlă

cioburile să făcură râuri

de lacrimi care buie pă uliță


și din hornurile caselor tăte 

cucuvelele or zburat, spăriete

de zici că de pe Cioacă, ca un 

potop de vină care calcă prunii 

în ultima zi de pă pământ, 

când moartea coboară e mult 


prea devreme să moară satul

- cum c-a murit? -așa! e mort!

a murit aseară târziu la jumăta la 

zăce crâznicu a dat drumu la caii 

lu sântoader era prima dată când 

se-ntâmpla asta - și ultima - pentru 


că de pă cioacă moartea coboară și 

mureșul se încovoaie  de durere s-au 

scuturat toți ardeii capia din grădini 

și mormintele bunicilor noștri s-or 

crăpat ca să iasă. 



duminică, 25 iunie 2023

[d12: idm {22-44} dctry; ded]

Orice plan de lecție este un plan de viață 
și orice acțiune la clasă e o acțiune 
cu Dumnezeu, cu propriul sine, și cu lumea.

miercuri, 21 iunie 2023

***

Tata are două zile de naştere

sau trei.

Astăzi i-am dat dedicație la

Radio Românul

(Viva España)

Că aşa era pe vremea aia:

te năşteai azi şi 

te ducea la Sfat mâine 

(sau când se putea)

pentru că tata nu are doar o zi de naștere

are două:

una în Bucium Sat

și alta la sfat, în Câmpeni

când i-au pus parafă de moț.

(Că la noi, moții se pun

- nu se taie).



Valdeavero, Spania 9 iunie 2023


marți, 6 iunie 2023

Lora feat Old Shepherds - Telemea

 


***

Alin o zis că dacă mai salut cu "hi!"

o să pună pă telefon muzică românească 

din aia cu lăutari.

Că egoul meu vrea să pară ceea ce nu este şi

că doar suntem în Madrid, nu pe o stradă din Londra.

- hai numa' şâ numa' 

o să se audă din stația asta de autobuz unde

o aşteptăm pe Lenuța să ne ia.

Oamenii trec tăcuți pe dalele calde:

-Hola!

-Hi!

- hai numa' şâ numa'.

Că de! Aşa-i românul, cu egoul cât

Casa poporului

(aka palatul parlamentului)

că doar suntem în Alcalá de Henares,

nu într-o aulă magnă de la Universitatea

din Edinburgh. 

Lenuța întârzie. Oamenii trec cu lese şi câini,

coboară (sau urcă):

-Buenos dias!

-Hello!

- doi la stânga, doi la dreapta;

(hai numa' şâ numa')


Viva España


Valdeavero, Spania. 6 iunie 2023