duminică, 26 iunie 2022

Gorun

 până n-am plecat din țară

nu m-am putut scăpa de rate

așa ne ziceau bătrânii în față la Cal.

Și Deva asta, e, până la urmă

cât un sat asiatic. Pentru că orice vietnamez știe

cât de mare e Saigonul. Bătrânii stau pe bordura

fântânii arteziene și apa curge, anii trec

se duc, sau pleacă

nici nu mai știi cu-atâta globalizare.


pentru că până n-am plecat din țară,

nu m-am putut scăpa de rate

așa povesteau două românce 

în fața unui supermarket din Brescia

de zici că-i făcătură, să mor io!

Păi noi am fost prima generație 

care a emigrat. Ne-nveți tu pe noi?

Mașinile ies prin vama Nădlac,

anii trec, se duc 

sau pleacă, dracu mai știe

că mi-a expirat și buletinul


și până n-am plecat din țară

cum ziceam,

nu m-am putut scăpa de rate

așa își omorau șoferii timpul

pe autostrăzile Europei

cu discuții din astea care se complică

într-atât

de riști să crezi în tot felul de conspirații.

stațiile bârâie, anii vin și trec. Se duc.

Încotro, doar Dumnezeu știe.


pentru că numai cu ajutorul Lui 

m-am putut scăpa de rate.

Așa vorbeau două măicuțe,

în timp ce pictau în albastru mănăstirea Voroneț

prin 1488. De-ar ști el

Ștefan cel Mare și Sfânt că toate războaiele Moldovei

s-au rezumat la Avatar (2009).

Martirii mor, anii trec, se-ntorn, renasc:

doar cei care-au murit pot spune.


pentru că doar aceia și-au plătit ratele,

le zicea un trac

pruncilor înainte de culcare.

O, tu! Zalmoxis, spune-mi

câte comori au ascuns dacii

înainte să ajungă Traian?

carele trec, aurul curge, 

se duce, sau vine

cine să le mai bage în seamă 

pe toate?


Deva, România. 26 iunie 2022





Niciun comentariu: