Expresul de Mumbai

 Mai ții minte când eram

pe trenul de Mumbai

fără loc sau merinde?

Mairaj îi spunea soției sale,

Umaira.

Oamenii se-ngrămădesc,

îți intră-n vene, ca mai apoi

să îi transpiri prin pori. 

Pani, pani, pani

Stațiile zbor din șine.

De-acum nu mai e mult și

trenul va porni

Cichi cichi cichi

Un miliard de ghiozdane

stau atârnate

ca niște bomboane

de Crăciun.

Mai ții minte când eram 

pe expresul de Mumbai?

Voiam să ajungem cât mai repede.

Oamenii se-ngrămădesc,

ți se imprimă pe corp și 

se lipesc așa încât 

din trenul acesta vom ieși

cu toții un singur trup.

Ca o plastilină de culoarea pielii 

cu multe nasuri și inimi.

Pani, pani, pani

Oamenii stau înghesuiți: pe scaun 

sau în picioare

(care-cum)

Și plouă mărunt, sau e soare:

nici nu mai știi de la atâta ceai.

Ciki ciki ciki

(sau cum s-o scrie bomboane în hindi)

nu mai e mult și vom ajunge

în Mumbai.

De-acum, se văd zgârie-norii

pe care cresc mușchi verzi

și cărnoși, și melci, și ferigi.

Suntem aproape,

Mairaj îi spunea soției sale,

Umaira.

Mumbai Express. Dadar, Maharashtra. India. 6 septembrie 2022

nea Victor

Să nu crezi tu în Eminescu

asta-i blasfemie!

e ca și cum ne-ai înjura

de mamă. 

Pe bune!

Așa ne zicea nea Victor 

în ziua de Schimbare la față.

Copacii torc a toamnă,

pisoii cu frunze ofilite

asfințesc după Cioacă.

Adio, vară.

Adio, Eminescu.

Dadar, Maharashtra. India. 6 septembrie 2022

Bajirao Mastani

dimineața, în Pune,

soarele miroase a ceai.

Cu o mână dusă la frunte,

umbrele se închină în

fața palatului Shaniwar Wada.

Nicio iubire nu e mai mare 

decât cea a lui Bajirao 

pentru Mastani.

Oricâte dimineți ar trece

peste lume,

soarele continuă să miroase

a ceai.

Shaniwar Wada. Pune, Maharashtra. India. 5 septembrie 2022

***

 În fața hotelului Samrat 

din Pune

autobuzele opresc deși

ar putea să tot meargă

pentru că o mie de Baba

zic o mie de mantre în sanscrită:

nimic nu e întâmplător,

îmi ziceai.

Acum că ești în India

și în fața hotelului Samrat

autobuzele își dezosează

caroseriile deși

ar putea să-ntoarcă înapoi

de unde au venit.

                                            Pune, Maharashtra. India. 4 septembrie 2022

Ganapati Festival in Pune, Maharashtra

Pune, Maharashtra. India. 3 septembrie 2022

 

***

pereții plâng aur

sau e prea cald ca să-nțelegi ceva.

Marhaba, o, voi

străini plouați care

ați ajuns în inima cămilei.

Veniți în pace, or ba?

Pentru că noi suntem copiii

lui Allah cel mare și sfânt. 

Maasalaamah ne vor ura

înainte să ne luăm adio

de la Abu Dhabi.

Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite. 1 septembrie 2022

***

am trecut de unguri, îmi ziceai.

De-acum, îi doar câmpie 

până-n Vojvodina.

Șinele curg ca un rimel care se scurge.

Cine știe pe unde vom ajunge

acum că am trecut de unguri

Budapesta, Ungaria. 31 august 2022

Virleshwar și Parleshwar

Ramana Maharshi ar răspunde:

Nu există alții.

Și, totuși,

în gara din Vile Parle au coborât

o mie de oameni

ca o mie de șine care ți se prind 

în plete.

Trenurile vin și pleacă;

vacile lui Shiva mug a muson.

Din coarnele lor lungi se aud 

cuvintele lui Ramana Maharshi:

nu există alții!

Nu ai pe cine întreba,

pentru că toți ceilalți ești tu

și, totuși, 

dharma călugărilor încă

băltește acolo

în gara din Vile Parle.

Mumbai, India. 1 septembrie 2022

Feel the Sound of India

***

e a nu știu câta despărțire

deși e prima dată când

eu am rămas 

să-nchid poarta. 

Și-i o vară târzie în sufletul meu dezbrăcat

care îți va face cu mâna

din stația de autobuz de la Grind.

Tu pleci, copile, iar

si nu știi când te-ntorci.

Pentru că e a nu știu câta despărțire

deși e prima dată când

s-au copt perele înainte de vreme.

Clic-clac poarta se închide

înapoia mea

ca o amintire din nouășopt

când nu era asfalt pe uliță.

Lăsău, România. 29 august 2022

pe pod la Felicia

tanti Pușa mi-o dat patru ghivece cu flori

sau cinci. nu mai știu exact.

Luna-i bătrână și doarme-n șopron

cine știe de-o trece iarna..

(S-o mai găsesc la anul când vin.)

Că vin, că am zâs că vin.

Dacă n-ai cuvânt, ce rost mai are?

Noi stăm pe pod la Felicia

și mâncăm semințe de dovleac.

Cojile zbor de-a dura, înapoi în nouășopt

când te strângeam în brațe

pe melodia cu Voyage, Voyage. 

tanti Pușa mi-o dat patru ghivece cu flori 

sau cinci. 

M-am gândit să le pun la buna la mormânt

(da de n-or îngheța peste iarnă)

O să vin înapoi la anul,

Că vin, că am zâs că vin.

Dar dacă nu-i mai nime-acasă,

ce rost mai are?

Noi stăm pe pod la Felicia

și le arătăm pruncilor noștri cum 

stăteam prin nouășopt

când te-nvățam să săruți

pe versurile primelor manele.

Luna-i bătrână și latră din șopru

a toamnă. O auzim de pe pod

în timp ce mâncăm semințe.

- Flori, fete, sau băieți?

ne-ntrebam unii pe alții.

Cojile zboară de-a dura

înapoi în șaptezeci când

și ai noștri se jucau același joc

pe pod la Felicia.

Lăsău, România. 22 august 2022