Acum

E o după-amiază superbă. Umbrele soarelui coboară adânc în curtea împrejmuită și o melancolie cărnoasă mă poartă cu ani în urmă când nu înțelegeam atât de bine frumusețea toamnei.

Am înțeles. Am înțeles că va fi întotdeauna acum și că oriunde voi merge, voi fi aici. E ca și cum dacă aș cartografia întregul univers, noi toți - nici cât un vârf de ac - am sta îmbrățișați, deși ne despart kilometri, sensuri și păreri. 

Suntem avatari

Privește în jur. Tot ceea ce vezi e tot ceea ce simți.

Ești o infinitate de variante ale tale. Fiecare gând pe care l-ai avut, despre tine sau despre alții, e o mână care te ajunge dincolo de timp și care, creionată pe umărul tău, îți ghidează pașii către frecvența din care a luat naștere.


Dacă e ceva acolo, în nepătrunsul necunoscut, suntem noi cei care am fost, care am fi putut fi, suntem toți oamenii pe care i-am întâlnit, suntem propriile noastre vise, regrete și gânduri.


Ai încredere că poți fi cea mai bună variantă a ta.

Mi-am dat seama că părerea despre sine influențează direct evenimentele.

Tot ceea ce regret se întoarce ca un bumerang, formând o buclă temporală. Nu e nimic de regretat cât timp nu e nimic greșit.


Ești exact acolo unde e locul tău. Conștiința îți cere să experimentezi ceea ce ai nevoie pentru a se șlefui.


Nu există concluzii. A trage o concluzie înseamnă a stopa procesul de șlefuire.


Și cel mai important: totul va fi bine!

Leagă toate firele pământului și vei vedea că suntem toți același ghem.

Suntem ființe supreme. Tot ceea ce există e perfect. Nu a fost nicicând vorba despre greșeală pentru că nimic nu e greșit. La urma urmei, acel tot divizat rămâne un întreg. Gândește-te că toți oamenii pe care i-ai văzut vreodată - în diferite circumstanțe ale vieții lor - ești tu. Suntem proprii noștri prieteni, proprii noștri dușmani, deși niciunul din cei doi termeni nu există. Tot ceea divide sau împarte, nu face altceva decât să se anuleze. Pentru că nu există bine și rău, frumos și urât. Acestea sunt stereotipiile dogmelor pe care societatea ți le-a implementat pentru ca tu să faci parte din mulțime. Nu. Aici nu e vorba despre cum să repari ceva, sau să construiești. Nu mai e nimic de construit, nimic de reparat. Pentru că tot ceea ce există deja, este perfect. Tu doar observă. E singurul lucru pe care poți să-l faci pentru a-ți recăpăta memoria nesfârșită a sinelui. Simte imensitatea prezentului și nu mai judeca. Folosește-ți creierul pentru a repune în vibrația corectă inima.

La mulți ani, mama.

Flori

E anotimpul
 în care mor bunicii.
Ca și cum
n-a fost nimic a lor.

De parcă n-ar fi existat

niciodată

doar umbra lor 

din poartă

se mai vede

mirosul acelei amintiri

de vară

când nu ştiam că şi bunicii mor

că se duc

de parcă n-ar fi existat

deloc niciodată

tronc tronc tronc

au lovit cu sicriul 

în tocul uşii

(ca să nu te mai întorci)

bunico