***

 Ce mi-i de seara asta vie,

ce mi-i de mâine ce-o să fie?

Eu astăzi sunt.

Eu azi trăiesc.

Eternul eu,

eternul eu.

Lăsău, România. 25 septembrie 2015

***

 

Sunt cinci sute de kilometri
de la Bangkok până la Trat.
Prin junglă, printre banane și palmieri
maimuțele îți fură gândurile
- să nu mai știi de ce ai venit,
cum ai ajuns aici
pe Sukhumvit Road.
"Atenție, elefanți!" e
tot ce ştiu în tailandeză.
Printre banane și palmieri,
feribotul înaintează tăind
marea în două: bună și rea.
O mie de caiace îți tulbură apele minții
- ca să nu mai știi cum ai ajuns aici
pe 344 Road -
și vâslesc indiferente la apus
prin junglă
ca un muson de motociclete
oprite la trecerea de pietoni:
"Atenție, elefanți!"


31 august 2024. Insula Chang, Golful Tailandei (Marea Chinei de Sud), Tailanda. 

***

Cum treci de unguri, trebuie să dai ceasul înapoi cu o oră;
e ca şi cum ai încerca să lungeşti vara cu incă o săptămână
în ultimul an de studenție
când totul pare trecut de prima tinerețe.
Și-i toamnă în Alba Iulia,  noi ne strângem în brațe pe melodia lui Kim Carnes cu Bette Davis Eyes  -
Sau ne strângeam -
pentru că acum am trecut de unguri și trebuie să dai ceasul înapoi cu o oră;
E cum ai încerca să oprești timpul să lași răgaz fluturilor ca să zboare
în urma acceleratului de Budapesta care ne
duce tot mai departe de căminele studentești de pe strada Vasile Goldiș
acolo unde te sărutam pe melodia cu Voyage Voyage.
Era toamnă în ultimul an de studenție
Și totul pare trecut de prima tinerețe
aici, departe,
tot mai departe în plămânul câmpiei Panonice.

Kecskemet, Ungaria 19 august 2024.

***

E atâta cer acasă că 

dacă l-ai vărsa pe tot 

ai putea umple 

fântânile din sat,

și viețile oamenilor 

care au mers cândva 

pe potecile ascunse 

de sub Calea Oilor,

peste Dealul Mic.

Timpul ar sta în loc,

s-ar opri 

undeva în calmul 

ultimelor zile de vară

- între Schimbarea la față

și Sfânta Maria

când liniștea scutură 

stejarii de ghindă

și glasul preotului la utrenie

închide ultima pleoapă de soare.

Lăsău, Hunedoara. România. 10 august 2024

Postul negru - Ziua 1

 Acum 7 ani mă vedeam în ipostaza de a încerca postul negru pentru prima dată. A fost începutul unei noi etape din viața mea, una extraordinară, la care, poate, nu am visat vreodată. Postul negru de atunci mi-a deschis calea către viitor pentru că mi-am demonstrat mie că pot face asta, că pot să îmi corectez tabieturile, că mă pot stăpâni de la deprinderi negative, că mă pot controla mental pentru a reuși. 

În urmă cu șapte ani reușeam să duc la îndeplinire un post negru cu apă distilată de șase zile. De atunci, am mai experimentat posturi mai mici, sau mai mari, unul chiar de 11 zile ținut în 2019, în Vietnam.

Astăzi, iată-mă din nou pe același drum, puțin speriat de gândul eșuării și de presiunea de pe umerii unui om care și din motive medicale, și din motive spirituale trebuie să reușească ce a reușit atunci. În continuare cred că ciclul acesta de șapte ani nu e unul aleatoriu. Poate nu e la fel pentru toți oamenii de pe pământ, dar la mine e valabil. Simt că trebuie să îmi demonstrez mie că pot face asta din nou, pentru a trece la următoarea etapă a vieții mele, și, că toate deprinderile negative (mâncat compulsiv, fumat, cafea, sedentarism, etc) trebuie eliminate pentru a accede acolo, în următorul capitol pe care Universul, Dumnezeu, l-a pregătit pentru mine, și care a rămas latent, suspendat în neant pentru simplul fapt că m-am complăcut într-o rutină de angoasă, nocivă și delăsătoare.

Pentru a mă ajuta pe drumul meu, voi copy-paste jurnalul pe zile de la ultimul post negru pe care l-am împărtășit pe blog, ca exemplu de bună practică, determinare și succes:

miercuri, 4 octombrie 2017

Ziua 1

E undeva trecut de ora șase seara. Tocmai am împlinit 24 de ore de când m-am apucat de postul negru. Mă recunosc a fi un tip al extremelor. Dualitatea și paradoxul sălășluiesc în mine și îmi trag cu ochiul de prin zodii, mantre și obiceiuri. Extrema, în acest caz, s-a manifestat prin cei aproape patru litri de apă demineralizată pe care i-am băut în tot acest răstimp, o performanță stranie asemenea stărilor pe care le-am avut pe tot parcursul zilei. Și am avut parte de întreaga paletă de sentimente care, la urma urmei, într-un unison al înțelegerii, se bat cap în cap.

Energia este la cote maxime, azi-noapte nu am prea putut să dorm. Astăzi, m-am orientat spre orizontală crezând că îmi voi satisface nevoia unei sieste cu care eram dedat. Mnu! M-am învârtit ca un ... cui într-o căldare și am abandonat toată operațiunea, pus pe fapte mari de tipul curățenie & company. Ca să n-o mai lălăi, astăzi am făcut de toate și nimic. Pentru că pe ce am pus mâna, pe aia am lăsat-o după scurt timp de la inițiativă ca și cum cineva mi-ar fi injectat energizant continuu, în timp ce un cal mare alb dădea cu copitele în pereți, undeva în orice încăpere aș fi fost.

Am ieșit, așadar, în grădină. Am fost tentat să mănânc struguri. Apoi, am fost tentat să mănânc un strugure. Mi-am zis că , de! ce-oi fi pățind de la o singură boabă? Dar nu am mâncat și am trecut peste această aprigă tentație mai ușor de cum aș fi trecut prin fața Mc Drive-ului.

Meditațiile de astăzi s-u lăsat cu zbenguieli pe psychedelic trance, desculț, pe gresia bucătăriei.



cuvânt-cheie: MONA'OHA

determinare: **********

mood:        ********

energie:     **********

ore dormite azi-noapte: 5

reacții și simptome: nu

apă: 3,6 L

Valentin Macaveiu: Ziua 1 (valentin-macaveiu.blogspot.com)

Lăsău, miercuri, 31 iulie 2024

Deloc întâmplător, poate, această zi de miercuri. Miercuri, Mercur. Am început postul negru la ora     8:10 dimineața, după ce m-am îndopat bine de cafea și țigări. Cumva, de câte ori am încercat să țin post încă de la primele momente de luciditate, după trezire, rutina a fost mai puternică decât voința mea și m-a condus înapoi în ce știam și în ce mă făcea pe mine fericit. Mi-am propus să încep, astfel, după ce îmi voi fi satisfăcut vrerile, cu marea speranță că mă voi putea controla pe parcursul zilei, iar mâine dimineață, deja cu experiența of a couple of dozen hours of water fasting, mă voi putea abține de la orice tentație. 

Updates:

***

Poate-am murit astă vară
- și nu mi-au zis -
pe un vapor greoi și molcom
care muge-n asfințit
în largul mării Marmara.
Pescărușii mi-au luat sufletul în zbor
și l-au dus peste pădurile de ghindă,
printre scoicile zimțate de pe plajele
din Heybeliada.

Poate-am murit și nu mi-au spus
pentru că era seara târziu, în octombrie.
Nucii din grădină mi-au ascuns sufletul
sub frunze, printre melci.
Ploua a singurătate în Lăsău, și miroase
a cărămidă udă.
Eu mi-am lăsat copilăria să facă cu mâna
la ocazie, în nodul Dobra, chiar la intrare pe A1.


Poate-am murit inainte să se coacă portocalele
- și-au ezitat să-mi zică.
Paisanos mi-au decojit inima de tristețe,
și sufletul l-au stors într-un pahar înalt
cu ciocolată pentru churros
pe străzile înguste din Alcalá de Henares
dimineața devreme, în iunie.
E şapte, încă nu erau deschise chureriile
lângă piața de luni dimineața din El Val.

Sau, poate n-am trăit deloc. Printre miliardele de ani și oameni
pe care timpul le-a împins spre trecut,
viața mea a fost - este - un
pocnet din degete,
o scuturare de palmieri,
o înfoiere de valuri în marea tulbure
din Vung Tau,
un fir de bambus crescut peste noapte.
Fete îmbracate-n ao dai pe străzile aglomerate din Ho Chi Minh
mi-au împărțit inima în milioane de claxoane, de-a lungul
bulevardului Nguyễn Thị Minh Khai.

Sau, poate nu voi muri niciodată
ca un univers etern şi singur
care a învățat să viseze
Atunci când s-a întrebat pe sine-și:
Cine aș putea fi?
Ca o joacă de copil, la început de existență,
un poem neînceput despre zgârie-norii
din Kuala Lumpur.

Insulele prinților, marea Marmara. Turcia.
11 iulie 2024

***

De s-a pierdut în Golden Horn -
vreo barcă de a spart-o-n valuri,
catargele de-or s-o ridice:
tot vară va veni la maluri.

De muezinii au închis-o
în vreo moscheie din Coran,
s-o fure pescărușii-n stoluri:
Rămâie vară înc-un an.

În Topkapi, sultani de-au prins-o
să o închidă în palate,
tu, vară, stai. Mai stai o lună
în august, când ești pe plecate. 

Din urletul vreunui vapor
pe Bosfor dacă s-a-necat,
în torsul miilor de pisici - vara
e scurtă ca un mieunat.

Sultanahmet. Moscheia Albastră. Istanbul, Turcia. 3 iulie 2024

***

Sunt un milion de pisici

în Istanbul.
Eu te iubesc la fel de mult
ca-n prima zi;
un vis văratic
pe malul mării Marmara.

Sunt un milion de muezini
care se roagă în moschei;
cu funii de alabastru
deschid pleoapa dimineții.

Trec un milion de bărci
pe Bosfor.
Ne-am luat de mână în
dimineața aceea
şi am unit pentru totdeauna
două continente.


Zbor un milion
de pescăruşi în Beyoğlu.
Cronc-cronc, seara târziu
la sfârșit de iunie.


Istanbul, Turcia. 29 iunie 2024

Luna

Astăzi a murit Luna.

Mama a-ngropat-o lângă muri,
în grădină.


17 iunie 2024

***

 

Care alt oraş e mai adevărat decât Constantinopol?
Din miile de moschei vocile muezinilor
cheamă credincioșii la rugăciune.
Respect! Răsuflă greu Hagia Sophia, ca o istorie a religiilor scrisă de timp
pentru ca universul să nu uite niciodată
cât de puternic încă este
Imperiul Otoman.


Constantinopol. Turcia. 17 iunie 2024

***

În capitala celor patru mări

ne-am întins brațele peste timp
şi-am unit pentru totdeauna
două continente.

Strâmtoarea Bosfor, Istanbul. Turcia
15 iunie 2024