Diaspora

Alin zice că toate poemele mele sunt triste,

că iar am făcut o românească:

din asta de jale.

De parcă tot neamul nostru de moți

s-ar prăpădi în exil.

Io fumez o țigară în cameră, sus,

ai mei îs cu Mircea și Marinela în bucătărie:

joacă cruce.

(Sau jucau prin nouășnouă.)

-Namaste! ne vor saluta când vom ateriza în Mumbai.

Ați ajuns, sau ați plecat, bă copii?

Pentru că tristețea n-a ajutat pe nimeni.

(Nici în poezie, nici în alte alfabeturi).

Și-atunci de ce toată drama asta?

Că iar am făcut o românească:

din asta de dor.

De parcă s-ar încovoia Carpații

de la zarva din vama Nădlac.

Io fumez o țigară, n-am treabă de de-astea.

- Xin chao, ne vor răspunde în Ho Chi Minh

când vom ateriza.

Ați ajuns, sau ați plecat, bă copii?

Alin zice că țara asta

e construită pe un butoi de melancolie,

că iar am făcut o românească

din asta de bocet.

De parcă Dunărea va seca pe toate cele trei brațe.

Io fumez o țigară la mine, sus.

N-am treabă de de-astea.

-Swasdi, se va auzi atunci când

vom lua barca către Koh Phangan.

Ați venit, sau ați plecat, mă copii?

Pașii noștri 

ca o sfoară, se vor întoarce pe fuior

înapoi acasă.

Lăsău, România. 20 august 2022