Ramana Maharshi ar răspunde:
Nu există alții.
Și, totuși,
în gara din Vile Parle au coborât
o mie de oameni
ca o mie de șine care ți se prind
în plete.
Trenurile vin și pleacă;
vacile lui Shiva mug a muson.
Din coarnele lor lungi se aud
cuvintele lui Ramana Maharshi:
nu există alții!
Nu ai pe cine întreba,
pentru că toți ceilalți ești tu
și, totuși,
dharma călugărilor încă
băltește acolo
în gara din Vile Parle.
Mumbai, India. 1 septembrie 2022
e a nu știu câta despărțire
deși e prima dată când
eu am rămas
să-nchid poarta.
Și-i o vară târzie în sufletul meu dezbrăcat
care îți va face cu mâna
din stația de autobuz de la Grind.
Tu pleci, copile, iar
si nu știi când te-ntorci.
Pentru că e a nu știu câta despărțire
deși e prima dată când
s-au copt perele înainte de vreme.
Clic-clac poarta se închide
înapoia mea
ca o amintire din nouășopt
când nu era asfalt pe uliță.
Lăsău, România. 29 august 2022
tanti Pușa mi-o dat patru ghivece cu flori
sau cinci. nu mai știu exact.
Luna-i bătrână și doarme-n șopron
cine știe de-o trece iarna..
(S-o mai găsesc la anul când vin.)
Că vin, că am zâs că vin.
Dacă n-ai cuvânt, ce rost mai are?
Noi stăm pe pod la Felicia
și mâncăm semințe de dovleac.
Cojile zbor de-a dura, înapoi în nouășopt
când te strângeam în brațe
pe melodia cu Voyage, Voyage.
tanti Pușa mi-o dat patru ghivece cu flori
sau cinci.
M-am gândit să le pun la buna la mormânt
(da de n-or îngheța peste iarnă)
O să vin înapoi la anul,
Că vin, că am zâs că vin.
Dar dacă nu-i mai nime-acasă,
ce rost mai are?
Noi stăm pe pod la Felicia
și le arătăm pruncilor noștri cum
stăteam prin nouășopt
când te-nvățam să săruți
pe versurile primelor manele.
Luna-i bătrână și latră din șopru
a toamnă. O auzim de pe pod
în timp ce mâncăm semințe.
- Flori, fete, sau băieți?
ne-ntrebam unii pe alții.
Cojile zboară de-a dura
înapoi în șaptezeci când
și ai noștri se jucau același joc
pe pod la Felicia.
Lăsău, România. 22 august 2022
cât te-nalți în sus,
atât de mult cobori.
e ca-n romanele lu Rebreanu,
totu-i circular. Și-i toamnă,
mai oțâră să scot cartofii.
Noi ne facem bagajele să plecăm
care cea, și care hăiț.
E gata vara. Pentru că
orice început, are sfârșitul său.
Îi omenește să visezi,
îmi ziceai.
Noi alergam desculți și ignoranți
(ca-n romanele lu Rebreanu)
totu-i circular și-i toamnă,
uite:
se-ngălbenesc copacii în Târșeli.
E gata vara. Ne spunem la revedere
și plângem
că plecăm
care cea, și care hăiț
s-au copt prunele pă răzor
căpițele stau ciuci
ca un câine ud
care se zgribulește
nimic nu ține pentru totdeauna,
îmi ziceai:
nici vara asta scurtă
care a trecut.
Lăsău, România. 21 august 2022
Dac-o fi vreme bună,
mâine vom merge în târg la Bălata.
(Sau azi) În orice caz,
într-una din zilele astea.
Omul când îi înțelept, nu se răzbună:
Se retrage. Vă spuneam.
Ține minte, Maria!
Dac-o fi vreme rea,
mâine vom merge în mănăstire la Fintoag.
Sau azi. În orice caz,
într-una din zilele astea.
Sau mâine, că-i duminică.
Și duminica nu să lucrează de fel,
vă spuneam.
Ține minte Patricia!
Și dacă nu sunteți siguri, copii
ce vremuri or fi mâine,
Să te socoți de șapte ori
înainte ca să faci o dată,
vă spuneam.
Ține minte, Carina!
Pentru că nu contează cât de mult
a plouat azi.
Să dea cu grindină
și tăt lași loc de bună-zâua.
Ține minte, Ioana!
Noi am uitat să-i întrebăm pe bătrâni
rețete și fețe din fotografii.
Să nu uiți de unde ai plecat, copile.
Vă spuneam. Că roata se întoarce.
Ține minte, Petra.
Lăsău, România. 20 august 2022
Alin zice că toate poemele mele sunt triste,
că iar am făcut o românească:
din asta de jale.
De parcă tot neamul nostru de moți
s-ar prăpădi în exil.
Io fumez o țigară în cameră, sus,
ai mei îs cu Mircea și Marinela în bucătărie:
joacă cruce.
(Sau jucau prin nouășnouă.)
-Namaste! ne vor saluta când vom ateriza în Mumbai.
Ați ajuns, sau ați plecat, bă copii?
Pentru că tristețea n-a ajutat pe nimeni.
(Nici în poezie, nici în alte alfabeturi).
Și-atunci de ce toată drama asta?
Că iar am făcut o românească:
din asta de dor.
De parcă s-ar încovoia Carpații
de la zarva din vama Nădlac.
Io fumez o țigară, n-am treabă de de-astea.
- Xin chao, ne vor răspunde în Ho Chi Minh
când vom ateriza.
Ați ajuns, sau ați plecat, bă copii?
Alin zice că țara asta
e construită pe un butoi de melancolie,
că iar am făcut o românească
din asta de bocet.
De parcă Dunărea va seca pe toate cele trei brațe.
Io fumez o țigară la mine, sus.
N-am treabă de de-astea.
-Swasdi, se va auzi atunci când
vom lua barca către Koh Phangan.
Ați venit, sau ați plecat, mă copii?
Pașii noștri
ca o sfoară, se vor întoarce pe fuior
înapoi acasă.
Lăsău, România. 20 august 2022
deși nu ați avea cum să țineți minte,
astăzi ne-am jucat de-a v-ați ascunselea
în curte,
la Ica (stră-bunica).
Patricia a numărat prima.
Sau Maria, nu mai știu sigur:
Unu, doi, trei, patru, cinci...
Io m-am ascuns în pivniță, jos
de parcă acolo n-ar putea să intre
timpul.
Carina suflă într-o vuvuzea,
e o vară târzie
nu vă veți mai aminti de mirosul ploii de azi.
Ioana a numărat prima?
(Petra e prea mică să numere):
Unu, doi, trei, patru, cinci ...
ne-am jucat ascunsea la
Ica în curte.
Pe moșu Zurgălău nu l-ați prins voi, fete.
Io m-am ascuns pe-o laiță în șpaiț
doară o mai sta vara în tindă.
- Ptui, te-am scuipat!
Nimeni nu se poate ascunde de timp
vă ziceam.
Oricum, nu vă veți mai aminti
de sunetul vuvuzelei.
(sau ce-o fi fost ea)
Unu, doi, trei, patru, cinci,
le-am împrățit frățește
ca pe o amintire
din vara lui 2022.
Lăsău, România. 20 august 2022
mama-mi tăt zâce să fac copii
că tră să fac copii
că ei îi trebe nepoți
de parcă îi făcut pă gît de rață
Nepoata Sâlvia a căzut la pat
demult vom fi uitat mirosul acestei veri târzii
e ca în romanele lui Rebreanu: începutul
e ca și sfârșitul.
De zici că îi făcut pă gât de rață
ori cineva o uitat să-mplânte cuțâtu-n grindă.
Nepoata Sâlvia o căzut la pat,
nu se mai ridică. Ieri am fost la ea
de i-am dus supă de laște - cu mama
care-mi tăt zâce să fac copii
că fără copii nu e sens pe lumea asta
că ei îi trebe nepoți
de zici că-i frică să nu murim cu toții
ăștia a lu Bujoara
ce-or fost chiaburi în interbelic.
S-au veștejit frunzele în nuc,
e-a cincea coasă, sau a șasea
Dumnezeu a coborât la nea Marcel în grădină
noi vom uita mirosul cornulețelor cu brânză
pe care mama le-a dospit pă trepți
cu pumnii:
să faci copii
că tră să ai copii
că-mi trăbă nepoți
Omori tăt neamu lu Rujița
(stră-stră-stră-stră bunică-ta)
care-o murit prin patruzeci
de-ai ei erau chiaburi în interbelic.
Nepoata Sâlvia îi la pat, nu să mai scoală,
I-am spălat tindeele de pe pereți
în mașina de spălat
(fără să știe mama)
Lăsău, România. 20 august 2022
Câteodată,
dimineața
visul continuă.
Noi ne trezim invers:
din realitate în abstract.
E ca atunci când întorci o oglindă
ca să vezi dincolo de marginile sale.
Mama mi-a promis că mai trăiește treizeci de ani
ca treizeci de rugăciuni care împing harăngul.
Cucu-i încă-n Cioacă, e devreme vara asta
ca un măr înainte de a fi mușcat prima dată.
Mama mi-a promis că mai trăiește treizeci de ani
ca treizeci de pizărăi în treizeci de trăistuțe.
Luna lasă urme prin zăpadă. Și latră, sau scheaună.
Ceva de genul.
Mama mi-a promis că mai trăiește treizeci de ani
ca treizeci de uiegi de apă vărsate pe treizeci de ii.
Și că după treizeci de ani care vor trece ca treizeci de milenii
Alți treizeci de ani va mai cere. Pentru că mi-a promis.
Aș vrea ca totul să se măsoare în eoni.
Cucu-i încă-n Cioacă și e devreme. Mult prea devreme pentru griji.
